Pentru organizatorii de evenimente

Această secţiune se adresează organizatorilor de evenimente (agenţii de publicitate, agenţii de creaţie, firme producătoare sau distribuitoare de produse ce se adresează sectorului HoReCa, agenţii de producţie de evenimente, organizatori independenţi de concerte sau spectacole, manageri de formaţii muzicale, impresari artistici, artişti independenţi, etc.)

The Silver Church Club organizează, coorganizează sau pune la dispoziţie spaţiul pentru desfăşurarea de evenimente. Acestea se împart în două categorii distincte, urmând ca abordarea să fie făcută separat pentru fiecare dintre ele:

1. Evenimente ce se adresează publicului sau unei anumite categorii de persoane dar unde accesul (liber, pe bază de invitaţii distribuite neindividual sau cu taxă de intrare) este făcut în urma  unei campanii de promovare derulate în mass-media tradiţională sau new-media (concerte, lansări muzicale, lansări de produse, vernisaje de expoziţii, conferinţe de presă, petreceri tematice, DJ-Seturi, party-uri, etc.)

2. Evenimente cu caracter privat sau cu circuit închis ce se adresează numai unor grupuri definite de persoane, unde accesul se face pe bază individuală şi fără a se recurge la o promovare prealabilă în media tradiţională sau new-media ( petreceri corporated, petreceri aniversare sau de crăciun, audiţii muzicale cu circuit închis, etc.)

 

Evenimente ce se adresează publicului (punctul 1)

1.1 Concerte live, DJ- Seturi, Party-uri cu participarea unor invitaţi (formaţii, DJ, VJ, grupuri de teatru, de pantomimă, etc.)

Aceste evenimente se desfăşoară în general într-o formă de coorganizare club-agenţie, în care agenţia implicată se ocupă în întregime de artişti (booking) şi de costurile aferente iar clubul pune la dispoziţie spaţiul, scenele, instalaţiile de sunet şi lumini, personalul de pază, personalul de deservire, personalul auxiliar, etc. Biletele de intrare sunt în sarcina agenţiei. Se poate în acest sens apela la firmele ce ce ocupă de vânzarea biletelor în avans (biletoo.ro, bilet.ro, eventim.ro, myticket.ro, etc.) în cazul în care agenţia nu dispune de propriile bilete de intrare (înseriate, având plaja de numere eliberată de Imprimeria Naţională). Promovarea evenimentului se face de către ambele părţi, clubul având în acest sens propriile canale de comunicare cât şi un număr de parteneri media agreaţi (nu neapărat exclusivi, agenţia poate lucra si cu alţi parteneri). Deasemenea clubul dispune de web-designeri, art-directori, copywriteri, manageri social media, etc.
Pentru eventualele "sponsorizări" sau mai corect spus parteneriatele cu produse HoReCa (ţigări, bere, băuturi răcoritoare, băuturi energizante, băuturi alcoolice ) trebuie avute în vedere exclusivităţile pe care le are clubul sau mai corect spus partenerii clubului ( siglele acestora se găsesc în dreapta site-ului).

1.2 Conferinţe de presă, lansări de produse, lansări muzicale, vernisaje, lansări de carte, de film etc.

Aceste evenimente sunt organizate exclusiv de către agenţie. Decoraţiunile speciale, brandingul în locaţie, mecanica de eveniment, promovarea, accesul (controlul acces), eventualul catering, etc., cad în sarcina agenţiei. Clubul pune doar spaţiul la dispoziţie. Instalaţia de sunet, luminile, personalul de pază sau auxiliar, DJ-ii rezidenţi, alte resurse umane dislocate etc. vor fi puse la dispoziţie pe măsura necesităţilor. În cazul în care se doreşte, se poate prelua şi pentru această categorie de evenimente organizarea parţială sau în totalitate de către club.

 

Evenimente cu caracter privat (punctul 2)

Aceste evenimente nu se pot organiza în zilele de vineri şi sâmbătă, din respect pentru publicul fidel al clubului. Mecanica de eveniment, desfăşurarea lui, necesarul de băutură, personalul de deservire, instalaţia de sunet, formaţiile ce vor evolua pe scenă, etc. sunt subiectul unei oferte personalizate.

Pentru toate categoriile de evenimente enumerate mai sus, calea cea mai simplă şi mai eficientă de a lua legătura cu noi este trimiterea unui e-mail cât mai amănunţit la adresa soaita[at]me.com, dacă se poate şi cu datele dvs. complete de contact (inclusiv telefonul mobil). După cum probabil aţi observat, este vorba despre o adresă personală de e-mail, vă rugăm nu o folosiţi pentru nimic altceva decât propunerea de colaborare în vederea organizării unui eveniment în The Silver Church Club.