Ce ne asteapta in luna aprilie?

Nu rata

Ca in fiecare an, lunile de toamna si de iarna sunt destul de sarace in carti de fictiune speculativa. O data cu venirea primaverii (in literatura a venit mai repede decat in Romania geografica), incepem sa fim din nou rasfatati cu romane si colectii de povestiri care de care mai interesante si mai asteptate.

E de ajuns sa priviti sumarul lunii aprilie: noi colectii ale lui Stephen Baxter, Paul McAuley, Lucius Shepard, continuarea unor serii foarte populare de Ian Tregillis si Mary Robinette Kowal, si noi romane de Lavie Tidhar, Ted Kosmatka, Guy Gavriel Kay, Lauren Beukes si Joe Hill.

Am sa incep cu trei carti scoase de PS Publishing, despre care, din cauza editurii care este mai mereu foarte misterioasa, nu se stie decat ca urmeaza sa apara in luna aprilie.

Lavie Tidhar – Martian Sands (PS Publishing)

Romanul precedent al lui Tidhar, Osama, o combinatie extrem de reusita intre ideile halucinante ale lui Philip K. Dick si proza frumoasa a lui Haruki Murakami, a batut la ultimul premiu World Fantasy carti scrise de Jo Walton, George R.R. Martin si Stephen King. Cu Martian Sands, autorul israelian continua explorarea realitatii, marca Dick, dar de  aceasta data cu un parfum de Princess of Mars, ceea ce nu poate decat sa ne bucure.

Stephen Baxter – Universes (PS Publishing)

O colectie ce contine povestiri care se petrec in unele dintre cele mai populare universuri create de autorul britanic.

Paul McAuley – A Very British History (PS Publishing)

Un best of mai mult decat binevenit de la unul dintre cei mai buni scriitori de hard SF in viata. McAuley, prin ultimele carti apartinand universului Quiet War, a devenit unul dintre scriitorii mei preferati. Pacat ca lucrarile lui nu sunt cunoscute si citite de mai multa lume. Si ce coperta grozava!

2 aprilie: Ted Kosmatka – Prophet of Bones (Henry Holt and Co.)

Desi Kosmatka a debutat cu un roman anul trecut, scriitorul american a fost unul dintre cei mai apreciati autori de proza scurta din ultimii ani, fiind antologizat in colectii Best of the Year de nu mai putin de 8 ori. Prophet of Bones pare un raspuns foarte interesant dat creationismului si istoriei de doar cateva mii de ani a Pamantului (ma simt ridicol numai cand scriu cuvintele astea).

2 aprilie: Guy Gavriel Kay – River of Stars (Penguin/Roc)

Under Heaven a fost poate cea mai buna carte a lui Guy Gavriel Kay. Iar munca lui ce cercetare si de scufundare in tot ceea ce a insemnat China Antica a fost atat impresionanta incat ar fi fost mare pacat sa nu mai nasca si o a doua carte care sa se petreaca in fascinantul univers din Under Heaven. Cei care au citit River of Stars spun ca este chiar mai buna decat precedenta, ceea ce va insemna ca lectura ei nu ne va duce Under Heaven, ci chiar in Paradis.

2 aprilie: Mary Robinette Kowal – Without A Summer (Tor)

Nu am citit primele doua volume din seria Milk and Honey, dar sotia mea imi spune ca desi volumul al doilea nu a fost asa de reusit ca si precedentul, va citi cu siguranta si Without A Summer.

4 aprilie: Ian Tregillis – Necessary Evil (Milkweed Triptych #3) (Tor)

Sunt sigur ca pentru aceia care au apreciat primele doua carti – si nu sunt putini! – Necessary Evil va fi una dintre cartile anului.

11 aprilie: James Smythe – The Machine (Blue Door)

James Smythe scoate un al doilea roman la interval de doar cateva luni. Iar daca la The Explorer am avut ce critica avand in vedere lipsa de ambitie, The Machine pare una dintre cele mai ambitioase si interesante aparitii din prima parte a lui 2013. Uitati de Eternal Sunshine on a Spotless Mind; ceea ce vrea sa faca Smythe aici este de zeci de ori mai ambitios si chiar daca aceasta carte va muri incercand, tot va fi o lectura formidabila.

25 aprilie: Lauren Beukes – Shining Girl (Harper Collins)

Dupa succesul rasunator de care a avut parte Zoo City, care a castigat premiul Arthur C. Clarke, aceasta carte s-a vandut la licitatie cu mai mult de 500.000 de lire sterline. In mod normal sumarul de mai jos nu ar fi foarte tentant pentru mine, insa pentru mi-a placut foarte mult cum a fost scris Zoo City, Shining Girls a devenit una dintre cele mai asteptate carti ale anului.

30 aprilie: Joe Hill – NOS4A2 (Harper Collins / Gollancz)

Imi place faptul ca Joe Hill, fiul lui Stephen King, desi este la fel de atras de literatura horror ca si tatal sau, a decis sa abordeze intr-un mod diferit acest gen literar, incepand prin a scrie povestiri foarte reusite si continuand cu romane mult mai intime decat cartile lui King senior. Romanele lui Stephen King sunt de multe ori mult prea epice, apocaliptice si fantastice pentru a fi cu adevarat infricosatoare, insa nu acelasi lucru se poate spune despre lucrarile lui Hill, care atrag mult mai usor cititorul in lumea lor.

30 aprilie: Lucius Shepard – Five Autobiographies and a Fiction (Subterranean Press)

Lucius Shepard este unul dintre gigantii prozei scurte SFF, asa ca o noua colectie este un motiv de mare sarbatoare.

Recente