Ad
Ad
Ad
News

Phi Life Cypher – live concert

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr

Duminică, 6 noiembrie, de la ora 21.00, muzica hiphop trece graniţa, avem invitaţi de seamă, una dintre trupele cele mai respectate din Marea Britanie: Phi Life Cypher.

Grupul este compus din 2 MC: SI-PHILLI şi LIFE MC, ale căror versuri rapide, energetice şi inteligente se combină cu beat-urile grele ale producătorului DJ NAPPA. Cei 3 au început să  facă muzica împreună  în 96 dar le-a trebuit mai mult timp pentru a se consacra. Printre motivele pentru care au ajuns în vârful piramidei MC-ilor englezi se numără şi faptul că au fost finalişti în competiţia organizată de mogul-ul hiphop-ului englezesc, TIM WESTWOOD, în 2000, sau prestaţia devastatoare de pe posse-cut-ul lui DJ SKITZ, ‘Fingerprints of the Gods’. De atunci au avut ocazia să colaboreze cu nume ca THE HERBALISER, DJ VADIM, TASKFORCE sau ROOTS MANUVA şi au mers în turneu alături de GORILLAZ, apărând ca şi invitaţi pe remixul hitului acestora, “CLINT EASTWOOD”.

Apare şi primul material solo al lui Life MC, intitulat EVERYDAY LIFE, unde acompaniat de acelaşi sound marca DJ Nappa, are ocazia să atace teme mai personale şi mai adânci decât pe albumul PHI LIFE.

În 2004, grupul şi-a solidificat poziţia în  elita muzicii britanice cu al 2-lea album,
HIGHER FORCES. Beat-urile sunt de această dată mai puţin sumbre decât cele de pe primul album, dar versurile celor 2 MC nu sunt deloc mai puţin feroce sau mai superficiale. Albumul se bucură de participarea unui al 3-lea MC, SKIT SLAM, ca membru neoficial în grup.
Life MC mai are la active încă 2 albume solo, REALITIES OF LIFE aparut în 2006 şi OUTSIDE LOOKING IN apărut chiar anul acesta. Ambele albume menţin standardul ridicat al celorlalte release-uri şi îi oferă din nou posibilitatea de a trata subiecte mai personale decât pe albumele Phi Life

Preţi bilet: 20 lei

Comments are closed.