La Coka Nostra – Live concert

Nu rata

Grupul de muzica hip-hop La Coka Nostra va concerta în România în data de 23 mai 2012 în clubul The Silver Church din Bucureşti. Prestaţia muzicală off the hook face parte din turneul intitulat “Masters Of The Dark Arts”, pe care trupa americană îl desfăşoară în mai multe ţări din Europa. Turneul “Masters of the dark arts” promovează albumul cu acelaşi nume ce va fi lansat oficial pe 26 iunie 2012.

La Coka Nostra este un supergrup american de hip-hop, înfiinţat în  anul 2005 in Boston, având în prezent următoarea componenţă: Ill Bill (ex-Non Phixion MC), Slaine (Special Teamz MC), DJ Lethal (House of Pain and Limp Bizkit DJ/producător) şi Danny Boy (House Of Pain).

Grupul şi-a lansat în 2009 primul album numit A brand you can trust. Albumul a fost înregistrat şi lansat sub emblema Suburban Noize Records şi conţine colaborări cu Snoop Dogg, Big Left & Sen Dog, B-Real, Sick Jacken , Immortal Technique & Q-Unique.

„Noul album este un pic diferit de A brand you can trust, este mult mai brut”, a explicat III Bill. „Are un vibe neprietenos. Am ales beaturi mai întunecate, mai severe la acesta, care au influenţat cu totul direcţia versurilor şi a melodiilor.” Fanii s-au bucurat deja de o mostră muzicală de pe ultimul album, după ascultarea piesei „Malverde Market”, aşa ca au luat contact cu uşoara schimbare de stil şi stiu la ce sa se astepte de la noul album.

Concertul La Coka Nostra din Bucuresti va fi deschis de urmatorii artisti: Grupul de Rezistenţă,  ChimieShadowbox şi Viollent. Warm-up-ul va fi asigurat de Vlad Dobrescu (Facem Records).

Biletele se pot achiziţiona numai la intrarea în clubul Silver Church, în seara evenimentului, iar preţul este de 70 RON. Accesul în club se va face începând cu ora 19:30. 
Concertul La Coka Nostra din 23 mai este un eveniment organizat de The Invisible Guest Booking în parteneriat cu Bring The Noise şi The Silver Church Club.

Recente