Aplauze pentru promovarea lui Traian Basescu cu Facebook-ul lui Cracea

Nu rata

Felicitari tuturor colegilor din presa, puțini la numar, care au relatat, joi, puțin sau deloc, tribulațiile politico-sentimentale ale politicianului PMP de Giurgiu Marius Cracea.

Un soap-opera dupa rețeta urmașilor lui Raj Kapoor la Bollywood.

Proștii de serviciu sau amoralii interesați: decidenții editoriali de prin televiziunile care ‘au pus botul’ și au facut tocșoaie zi-lumina cu dramoleta din Giurgiu.

Caștigatori neți: Mișcarea Populara și Traian Basescu.

Devizele caștigului: notorietate speculabila politic.

Target: consolidarea procesului de revenire a lui Basescu și a LPC-iștitlor sai in prima liga a jocurilor de putere din Romania. O prima liga semanand cu politica moderna așa cum seamana „Avantul Afumați” din liga a 4-a cu Manchester United, dar asta-i alta poveste. ( Habar n-am daca exista, intr-adevar, „Avantul” in liga a 4-a, așa ca scuze precaute ???? )

Daca, din fericire pentru voi, nu v-ați uitat joi la televizor, iata un crochiu al manariei:

– un domn Cracea Marius, lider PMP Giurgiu, a anunțat in conferința de presa a PMP Giurgiu ca-și cauta iubita sau, ma rog, partenera de viața, pentru a aborda implinit pe plan uman viitoarele confruntari politico-electorale. Doritoarele pot sa-l contacteze pe nu tocmai junele – dar inca in putere – Cracea la sediul PMP Giurgiu sau pe Facebook. Sigur ca exista site-uri matrimoniale, dar, pentru penetranța (sic!) comunicarii, aceasta a fost facuta la PMP, in vazul și auzul ziariștilor locali. Scena avea loc pe 12 ianuarie.

– cu o promptitudine demna de brigada de intervenție „Melcul și Rama”, minunatele televiziuni ale presei centrale descopera subiectul pe 14 ianuarie și-l transforma in main-ul zilei, pana catre seara.

Ce-a fost prin studiouri nu se poate povesti: indignari conștiincioase ale moderatoarelor-komisar, pe aria „da’ cum e posibil sa transformi sediul partidului in cuplarai?”; alte indignari ale unora dintre invitați; zambete condescendente și vorbe compatimitoare din gura altor invitați. Și, peste toate, neimplinitul in amor Cracea, scos in live-uri pe la Antena3, Realitatea și B1 ca un pudel avid de libertate (aka publicitate gratis), zgarda anti-purici fiind in acest caz microfonul cu cub branduit al posturilor TV. (Recunosc ca la RTV nu m-am uitat din motive de igiena mintala.)

La un moment dat, ca-n „Lanțul amintirilor”, pica bomba: conducerea județeana MP a decis sa-l dea afara pe Cracea dupa circul de la TV. Subita basculare a sentimentelor in zona simpatiei: „Bietul baiat, care nu voia decat sa se insoare, uite ce-i fac aștia…”

Apare, prompt, in cateva zeci de minute, și supapa de compensare: „Stai așa, ca nu l-au dat inca, daca e sa-l dea afara, o sa-l dea saptamana viitoare, la ședința organizației județene.”

Și dați-mi voie acum sa fac un pariu total dezinhibat, pe ce vreți voi (și pot aduce de acasa) – eu care, de regula, atunci cand fac pariuri, pierd: n-o sa-l dea nici dracu afara din partid pe Cracea.

((Later edit: am pierdut pariul și, slava Domnului, am precizat ca sunt obișnuit sa pierd pariuri. Insa susțin in continuare cele de mai sus și, mai mult, cred ca domnul Cracea are șanse bune sa obțina caștig de cauza cu contestația dumisale.))

Beneficiile aduse PMP in planul notorietații sunt, nu inestimabile, ci relativ ușor de estimat: orele-lumina in care s-a facut circoteca la TV pe caz insumeaza zeci de mii de euro in condiții normale de contract publicitar – chiar și in vremurile actuale, in care rate-cardul multor televiziuni e jos de tot, pentru ca foamea-i mare iar publicitarii știu exact cate parale face expunerea pe un post autohton.

Inevitabil, la TV nu s-a vorbit doar de Cracea. S-a vorbit de PMP. S-a vorbit de responsabilitate politica. A fost, inevitabil, invocat numele lui Traian Basescu. Puțin conteaza daca in context favorabil sau defavorabil. Iar bietul domn Tomac, trimis la B1 ca-n grajdurile lui Augias, a fost moștenit de la o emisiune la alta de imi era teama, la un moment dat, ca i s-a sudat turul pantalonilor de scaunul din studio.

Pentru un partid cu o cota electorala situata in marja de eroare și pentru un lider de partid, fost președinte, fost, la un moment dat, cel mai detestat politician din Romania și pe care inca mulți nu doresc decat sa-l uite, orice tip de notorietate e infinit mai importanta decat absența ei.

Dincolo de ororile celor 10 ani de regim Basescu – masurabile in autoritarism, in proliferarea camarilei corupte din PDL, in ascensiunea cu accente patologice, amintind de Elena Ceaușescu, a Elenei Udrea și in multe alte lucruri mizerabile – leadershipul fostului președinte s-a caracterizat printr-o eficiența nemiloasa a caștigului politic pentru sine și in specularea neezitanta a greșelilor adversarilor.

La asta am asistat joi: la un exemplu de eficiența in specularea unui caz construit la fel de artificial precum scena in care Vladimir Putin i-a salvat pe ziariști de tigru. E drept, Putin a avut la dispoziție aparatul de propaganda mediatica al Guvernului rus. La noi, prostia a lucrat – cum a lucrat și alta data – in favoarea fostului președinte și a vehiculului sau politic.

Ma numar printre cei care cred ca Romania n-ar avea niciun beneficiu de pe urma unei reveniri politice a lui Traian Basescu. Incerc, totuși, sa raman cinstit pana la capat și-i recunosc fostului președinte momentele de acțiune responsabila. Inclusiv cel de la finalul mandatului, in care și-a indemnat fidelii sa voteze impotriva lui Victor Ponta. (Pentru ca, daca e sa enumar certitudinile personale, una se detașeaza cu claritate – o Romanie cu Ponta președinte ar fi fost ceva incomparabil mai rau decat cele mai negre momente ale Romaniei conduse de Basescu 10 ani.)

Iar daca actualul lider PMP va reveni la masa puterii, nu pot decat sa concluzionez in avans cu vechiul clișeu: un popor are conducatorii pe care-i merita.

N.A: Evident, cum am precizat și in alte ocazii, aceasta opinie este viziunea autorului asupra evenimentelor menționate și nu reprezinta, implicit, opinia grupului editorial „Reporter Virtual”.

Recente