Antonescu, jocul cel mare! Ponta pierde partida

Nu rata

Dupa felul in care a transat aseara in favoarea sa disputa din sanul propriului partid, liderul PNL Crin Antonescu arata ca are stofa de politician. Nu si de presedinte, dar cu siguranta de politician care arata ca vrea mai mult. Ceva mai mult. Nu discutam acum de trecut, de afaceri si hotie, de mizeria si [&hellip…

Dupa felul in care a transat aseara in favoarea sa disputa din sanul propriului partid, liderul PNL Crin Antonescu arata ca are stofa de politician. Nu si de presedinte, dar cu siguranta de politician care arata ca vrea mai mult. Ceva mai mult. Nu discutam acum de trecut, de afaceri si hotie, de mizeria si bolovanii care populeaza inca neperms de mult partidul liberal. Vorbim de felul in care un lider a iesit din incercuire intr-o situatie grea, complicata, poate fara iesire onorabila, pentru unii.

Antonescu a convins aseara ca poate fi un lider, daca vrea sa parieze pe adevar, nu pe minciuna, asa cum face magistral alambicatul sau partener Victor Ponta. Crin Antonescu le-a cerut colegilor sai de la varful PNL sa joace cu cartile pe masa. A fost un joc de maestru. Unul mare! De ce? Pai, inainte de orice, pentru ca toata lumea se astepta ca PNL sa iasa franjuri. Mai ales Ponta. N-a fost asa. Dimpotriva. Seful PNL a iesit cu decizii clare, dure, transante. Adevarate. Cea mai cea – somatia adresata PSD si lui Ponta, special, sa desfiinteze USD, facatura electorala menita sa prosteasca poporul USL ca USL=USD.

Exista multe amanunte care merita purecate. Tradarea pesedista a lui Tariceanu, infiltarea PNL cu antibasisti nascuti in studiourile voiculesciene a caror singura grija era sa scoata bani din ura, lipsa unei strategii unitare a PNL, etc. Dar cea mai importanta concluzie, dincolo chiar de victoria de aseara a lui Crin Antonescu, este ca PNL si-a schimbat orientarea! Da, da! Pur si simplu, avem un alt PNL. Sau macar incepem sa vedem un alt PNL. Declaratiile si deciziile conducerii PNL arata un partid orientat, inainte de toate, pe adevar. Pe lege. Pe UE si pe SUA. Da, nu va mirati! El, Antonescu, iresponsabilul care tuna si fulgera acum un an si ceva impotriva Occidentului, isi readuce partidul in familia valorilor din care s-au nascut liberalii Bratienilor. Exageram?

Cateva mici detalii: votul pentru arestarea fiului baronului PSD de Prahova dat de parlamentarii PNL; cererea transanta a lui Antonescu pentru lichidarea proiectului de lege privind amnistia si gratierea, aranjat de Ponta pentru a-l face scapat pe Dan Voiculescu si pe toata penalimea de partid. Apoi, Antonescu a iesit la rampa cu cereri transante pentru afirmarea identitatii liberale la guvernare: masuri precum reducerea CAS si scutirea fimelor de impozit la reinvestirea profitului. Sigur, sunt doar simple cereri, talibanismul socialist al PSD nu le va inghiti, dar auzim si noi macar ca liberalilor le pasa cumva de intreprinzatorul roman, din truda caruia isi trag seva de partid, el, micul om de afaceri, cel abuzat de taxe&birocratie&controale, pe care nicio guvernare nu l-a tratat cu respect pana acum.

Bref! Antonescu si-a recapatat controlul in partid, i-a redat orientarea pro-UE si pro-SUA, pro-liberala, pro-lege si anticoruptie. I-a transmis lui Ponta sa nu se joace cu focul si l-a somat sa aleaga: ori cu Dan Voiculescu, ori cu mine. In mare, asta e ecuatia. Ce l-a facut pe Antonescu sa-si schimbe atat de radical pozitia, de la antibasism funciar la echilibru si recuperarea valorilor, e un mister pe care timpul il va lamuri.

Ce riscuri il asteapta insa dupa aceasta iesire de forta? Unul singur: ruperea USL. E o pierdere pe termen scurt, si e! (primari, consilieri, clienti, bani, media, etc.), dar e un castig pe termen mediu si lung. Si, oricum, singura sansa de a-si mai da siesi o sansa pentru alegerile prezidentiale. O impacare cu Ponta nu i-ar folosi catusi de putin. Ar ramane doar cu banii lui Rusanu&Chitoiu&ASF, cu toate sinecurile guvernarii (tot mai putine, totusi, dupa confiscarea treptata a puterii de catre PSD), dar si-ar ingropa orice viitor politic. Ruperea USL e singura sansa mare pentru Antonescu. Acum, mingea e la Ponta. Daca e baiat destept, cedeaza si-l lasa din brate pe Dan Voiculescu (via Daniel Constantin PC). Daca o tine batos cu anti-Iohannis, i-a facut cadou lui Antonescu o mare ocazie pentru alegerile prezidentiale din toamna. In ambele variante, pierde. Cu toata superputerea sa, baneasca si mediatica, primul-ministru se afla acum in postura de perdant pe toate fronturile. Si cel care l-a adus aici este insusi etern perdantul de pana acum Crin Antonescu! Dar sa vedem ce va alege Victor Ponta…

Recente