Cu totii ne jucam sa incercam sa prezicam viitorul si sa judecam trecutul. Facand acest lucru, cream ecuatii mentale capabile sa ne dea rezultate. Cu toate acestea, atunci cand ajustam parametrii si circumstantele avem tendinta de a uita de o variabila foarte importanta: ignoranta cunostintelor anterioare.
Mintea noastra este fascinanta. Este in functionarea sa si, de asemenea, in produsele sale. Este capabil sa-si aminteasca un eveniment care a avut loc cu zeci de ani in urma si sa uite ce am facut acum doua zile. Poate deveni obosit atunci cand mentinem atentia, dar poate si automatiza un proces si ne lasa spatiu astfel incat sa putem face altul la un moment dat. Foarte bun la proiectarea unei ecuatii care sa prezica viitorul, dar si sclav al anumitor vicii, precum nea avea importanta cunostintelor anterioare.
Poti sa inveti si sa dezinveti, sa te entuziasmezi si sa simti, sa gestionezi motivatii atat de puternice incat ne lasa deoparte interesele in favoarea celor ale altora. Este capabil sa ramana activ in timp ce dormim si aproape adormit in timp ce avem senzatia de a fi treji .
Cunostinte anterioare: pe ce nu ne bazam de obicei
Pe 15 ianuarie 2009, capitanul Chesley „Sully” Sullenberger si prim-ofiterul Jeff Skiles pilotau zborul US Airways 1549 de la aeroportul LaGuardia la aeroportul international Charlotte Douglas.
La trei minute de zbor, la o altitudine de aproximativ 2.800 de picioare (aproximativ 850 de metri), Airbus A320 loveste un stol de Canada Geese , dezactivand ambele motoare. Situatia este critica si pilotii trebuie sa ia o decizie.
Domneste o nevoie, aceea de aterizare. Acum unde? Cel mai apropiat aeroport este Teterboro. Cu toate acestea, pilotii iau o decizie surprinzatoare si controversata. Aterizeaza pe raul Hudson.
Rezultatul este zero victime; cu toate acestea, Consiliul National pentru Siguranta Transporturilor initiaza o investigatie asupra incidentului si face diferite simulari pentru a face acest lucru. Ei spun ca daca pilotii ar fi condus avionul spre Teterboro, ar fi putut ateriza, evitand astfel manevra periculoasa de aterizare peste rau.
Sully este filmul, regizat si co-produs de Clint Eastwood, care pune ritmul cinematografului in aceasta poveste. Tom Hanks se pune in pielea capitanului Chesley „Sully” Sullenberger pentru a deschide usa catre intimitatea pilotului. Spre angoasa de a te simti intrebat in ciuda acelei voci a experientei care iti spune ca ai luat decizia corecta.
Cu toate acestea, el trebuie sa gaseasca o modalitate de a convinge Comisia Nationala pentru Siguranta Transporturilor si de a respinge simularile acestora. Pentru a face acest lucru, el analizeaza ecuatia si isi da seama ca au uitat sa includa o variabila foarte importanta: cunostintele anterioare.
„Nimeni nu ne-a avertizat, nimeni nu a spus ca vom pierde ambele motoare la o altitudine mai mica decat orice alt avion cu reactie din istorie”.
Judeca din prezent
Sully a intampinat provocarea pusa de comisie spunand ca ei, in simularile lor, nu au tinut cont ca stiau deja ce se va intampla, ca aveau cunostinte prealabile foarte valoroase…, cand, insa, pentru ei, in situatia reala, fusese o circumstanta complet neprevazuta.
In simulari, cand incercau sa recreeze ceea ce sa intamplat, au uitat sa includa timpul de reactie ; adica numarul de secunde necesare pentru a culege informatii despre ceea ce se intampla si pentru a evalua alternativele.
Acceptand acest rationament, Comisia a propus sa realizeze o noua simulare cu includerea acestui parametru . Rezultatul a fost acela ca avionul s-a prabusit intr-o cladire, toti pasagerii acesteia fiind considerati victime. Astfel, tehnologia a ajuns sa fie de acord cu „Sully” si sa ingroape umbra de suspiciune cu care trebuia sa o duca pana in acel moment. Secunde, momente, care l-au separat pe erou de raufacator.
Inca o data, realitatea si fictiunea ne amintesc de tendinta noastra de a judeca trecutul de prezent , cu cunoasterea prezentului. O pozitie, fara indoiala nedreapta pentru acuzatul acelui proces. Pe de alta parte, omisiunea careia Tom Hanks a fost cumva victima, acea prestiinta, este o greseala comuna.
Imi amintesc, cu ani in urma, un profesor care mi-a explicat cum a calculat el timpul pentru a-si sustine examenele . In schita sa detaliata nu era loc pentru citirea intrebarilor si intelegerea problemelor.
El a presupus ca elevii au intrat in clasa cu examenul deja citit si inteles, ca trebuie doar sa gaseasca solutia. Cu toate acestea, realitatea este foarte diferita. Elevii lui puteau cunoaste materia, dar nu si examenul . La fel ca pilotii responsabili de asa-numitul „miracol Hudson”, acestia s-ar putea gasi intr-o situatie de alerta sau de activare, dar neconstienti de neprevazutele pe care acel profesor prietenos, dar neinteles, ar dori sa le prezinte.
O situatie extraordinara si alta zilnica, care se intampla in fiecare zi in universitati, institute si scoli, se reunesc in neincluderea absentei cunostintelor anterioare in ecuatie. Ei evita faptul ca procesarea unei situatii complicate presupune un timp care trebuie adaugat celui pe care il putem estima pentru a o rezolva.