Multi oameni sunt interesati de povestea adevarata a Scufitei Rosii, acea poveste pe care parintii nostri ne-au citit-o de cand eram mici. Ei bine, initial aceasta a fost o poveste sangeroasa si terifianta, astfel incat adolescentii sa nu fie convinsi de „un lup”. In aceasta poveste, lupul o invita pe Scufita Rosie sa consume carnea si sangele bunicii ei.
Dupa secolul al XVIII-lea, basmul popular a suferit adaptari pentru a imbunatati moralitatea. Au fost introduse in text variante pentru a indulci si a fost adaugata o morala. Charles Perrault, care a publicat povestea Scufitei Rosii in 1697, a omis acea poveste terifianta in care Scufita Rosie consuma carnea si sangele bunicii ei dezmembrate (transcrierea orala este la sfarsit). Poate ca Perrault nu a vrut pentru a avea probleme… Mai tarziu, fratii Grimm au introdus povestea cu un final fericit. Dar povestile populare sunt aproape intotdeauna in spatele religiei, nu au scopul de a moraliza sau educa, se limiteaza la a demasca cruzimea umana intr-un mod distractiv.
Intentia educationala tinde sa domesticeasca copilul pentru ca acesta sa invete ceva pozitiv.Acestea sunt consecintele krausismului religios atat de la moda in randul pedagogilor.
Povestea Scufitei Rosii, invata copilul sa „asculte de parinti si sa nu vorbeasca cu strainii” a fost pe tot parcursul secolului al XIX-lea cand a fost modificata prin omiterea temei sexuale. Pe de o parte, inocenta si, pe de alta parte, dorinta sexuala in crestere aduce multe interpretari acestei povesti.
A fost odata ca niciodata o fata cu gluga rosie careia i s-a spus de la mama ei sa aduca bunica ei paine si lapte. In timp ce fata se plimba prin padure, un lup s-a apropiat de ea si a intrebat-o unde se duce. – In casa bunicii, raspunse el. – Pe ce cale vei merge, calea acelor sau calea acelor? – Calea acelor. Lupul a luat calea ace si a ajuns primul la casa. A ucis-o pe bunica, i-a pus sangele intr-o sticla si i-a feliat carnea pe un platou. Apoi s-a imbracat in camasa de noapte a bunicii si a asteptat intins pe pat. Fata a batut la usa. – Intra, fetita. — Ce mai faci, bunico? Ti-am adus paine si lapte. – Mananci si tu, fiica. Exista carne si vin in dulap.Fetita a mancat astfel ceea ce i s-a oferit; in timp ce o facea, un pisoi spuse: – Porc! Ai mancat carnea si ai baut sangele bunicii tale! Atunci lupul i-a spus: – Dezbraca-te si intra in pat cu mine. – Unde imi pun sortul? – Arunca-l in foc; nu vei mai avea nevoie niciodata de el.
De fiecare data cand era scoasa o piesa de imbracaminte, fata intreba acelasi lucru; iar lupul i-a raspuns: – Arunca-l in foc; nu vei mai avea nevoie niciodata de el. Cand fata s-a bagat in pat, a intrebat: – Bunico, de ce esti atat de paroasa? – Ca sa ma incalzeasca mai bine, fiica. – Bunico, de ce ai umerii atat de mari? – Pentru a putea duce mai bine lemnele de foc, fiica mea. – Bunico, de ce ai unghii atat de mari? – Sa ma zgarie mai bine, fiica. – Bunico, de ce ai dinti atat de mari? – Sa te mananc mai bine, fiica. Si lupul a mancat-o.”
Incheind astfel povestea si nu asa cum ni s-a spus mereu ca ea este salvata de vanatorul taind burta lupului, salvand bunica si fata de aceasta soarta cruda.