In urmatoarele saptamini m-am gindit sa fac un serial in care sa vorbesc mai in detaliu despre fiecare dintre lucrarile nominalizate la categoriile de proza. Dar asta va fi dupa ce voi primi pachetul Hugo si voi citi toate povestirile nominalizate. Pina atunci insa, dupa gindurile insirate la cald la 12 noaptea in CititorSF, voi prezenta o incercare de analiza absolut subiectiva si personala a premiilor Hugo din 2012 impreuna cu lucrarile nominalizate si nenominalizate.
Nu voi vorbi mai jos despre cit de reusite sau de slabe sint cartile nominalizate si nici despre cit de bune sau proaste sint gusturile fanilor americani. Nu este aici locul pentru o discutie atit de profunda si nu am poate nici abilitatea, si nici caderea sa o fac. Voi incerca sa gasesc cauzele pentru care anumite carti au fost nominalizate si pentru care poate altele mai bune s-au clasat sub linie, apoi sa gasesc ce ne spun aceste nominalizari despre starea SFF-ului.
Cel mai bun roman
Among Others, Jo Walton (Tor) A Dance With Dragons, George R. R. Martin (Bantam Spectra) Deadline, Mira Grant (Orbit) Embassytown, China Mieville (Macmillan / Del Rey) Leviathan Wakes, James S. A. Corey (Orbit)
Aceasta categorie este probabil cea mai putin surprinzatoare dintre toate. In general, la cel mai bun roman sint nominalizati scriitori deja consacrati, cu o opera destul de consistenta in urma si de obicei foarte activi in tot ceea ce reprezinta fandomul. Trei dintre carti (Among Others, Embassytown si Leviathan Wakes) au fost printre nominalizarile mele si am vorbit aici despre motivele pentru care au fost pe lista mea.
Jo Walton este un blogger extrem de popular, recomandarile ei sint cea mai importanta unealta pentru mine in navigarea prin istoria SF-ului, iar Among Others ramine si acum, la peste un an de cind am citit-o, o prezenta extrem de puternica in mintea mea, pentru ca este despre viata unui fan SF.
China Mieville a fost intotdeauna nominalizat, mai putin pentru debut, YA sau cind chiar exagereaza, ca in Kraken (desi, dupa parerea mea, acesta este cel mai bun roman al sau). A adus in suflu nou SFF-ului pe care-l pastreaza prin faptul ca scrie intotdeauna altceva. Plus ca este exemplul perfect de cum poti ajunge extrem de popular fara sa ai blog si prezenta pe Facebook sau Twitter, doar prin calitatea operei, a prezentelor la conventii, prin faptul ca esti extrem de abordabil si de prietenos si prin aceea ca inainte de toate esti un fan infocat al literaturii speculative. Pe linga toate astea sa nu uitam ca primul lui roman 100% SF a fost asteptat de mult timp si ca reprezinta aproape tot ceea ce asteptau fanii de la un SF marca Mieville (putina lume stie insa ca Embassytown a fost scris inainte de The City & The City si Kraken). Pentru mine a ramas si acum, dupa ce am citit vreo 25 de romane aparute anul trecut, cea mai buna carte a anului.
Leviathan Wakes al cuplului Daniel Abraham – Ty Franck este construit cu multa pricepere, dupa toate criteriile unui space-opera adevarat si, desi este poate inferior celuilalt roman al lui Daniel Abraham din 2011, Dragon Path, nu avea cum sa lipseasca de pe listele fanilor care vor savura intotdeauna acest tip de SF. Poate ca daca as face acum nominalizarile, nu s-ar mai afla pe lista de cinci, dar sint sigur ca daca as reciti-o, mintea mea de sefist ar fi din nou entuziasmata. Oare au mai fost nominalizati in acelasi an un scriitor si asistentul lui personal (Martin si Franck)? Nu cred.
Despre A Dance with Drangons am fost sigur (cum am fost și de cele trei de mai sus) ca va fi nominalizata. Combinatia dintre o serie literara epic-fantasy extrem de populara si un serial facut dupa ea este imbatabila, iar Martin a ajuns in acest moment la o popularitate neatinsa pina acum de vreun scriitor de SFF in timpul vietii (nu le includ in categoria de scriitori de SFF pe J.K. Rowling sau pe Suzanne Collins, de exemplu).
Desi au trecut citeva zile de cind s-au anuntat nominalizarile, pentru mine prezenta lui Deadline este tot un mister. Stiu ca Seasan McGuire (scriitoarea care, sub pseudonimul Mira Grant, a scos trilogia Newsflesh) este o autoare de urban-fantasy si YA extrem de populara in State. Dar este mai populara decit Scalzi, Stross si Valente in fandom? Plus ca asta nu explica deloc nominalizarea de anul trecut si cele patru!!! de anul acesta (nu stiu daca v-ati dat seama, dar McGuire-Grant e nominalizata si la Best Related Work si Best Fancast!). Este adevarat ca pentru mine mitul asta haitian nu are absolut nici o atractie si poate din cauza asta nu-i pot intelege popularitatea, dar din tot ce am citit si am discutat nu am gasit pe nimeni care sa o fi nominalizat. Si atunci cum de tot ajunge pe lista finala? Probabil ca expunerea ei in fandomul american este mult mai importanta decit mi-am dat eu seama sau este foarte populara pentru un grup mic de oameni, dar care au nominalizat-o numai pe ea. Astfel poate sa faca rost cu usurinta de cele vreo 80 de voturi necesare nominalizarii. Dar in continuare nu se explica faptul ca a pierdut la limita premiul de anul trecut, Blackout/All Clear trecind in fata lui Feed abia cind au venit voturile de la Cryoburn. Mister total! Noroc ca anul asta fiind GRRM prezent nu mai este nici o emotie.
O caracteristica a acestor ani ar fi ca cea mai populara activitate a scriitorilor, din punctul de vedere al fanilor, sint blogurile. Cu toate astea, autorii cu bloguri foarte populare, ca Scalzi, Stross sau Valente au lipsit de pe lista de nominalizari, desi au scos romane destul de populare anul trecut. Asta, impreuna cu faptul ca Deadline a fost nominalizata, desi a lipsit aproape total din discutiile online, ma face sa cred ca inca exista o foarte mare prapastie intre votantii Hugo si cei care scriu insemnari sau participa la discutiile de pe bloguri.
Un alt lucru interesant este prezenta a doua romane fantasy 100% (Among Others și A Dance with Dragons) plus un al treilea (Deadline) pe care eu l-as incadra in aceeași categorie. Faptul ca fantasy-ul a depasit de vreo zece ani cu mult SF-ul in ceea ce priveste popularitatea a inceput sa se vada si la Hugo.
Multa lume spune ca daca fantasy-ul are premiul lui (World Fantasy Award), atunci acesta ar trebui exclus de la Hugo. Mie mi-ar placea ca, pe de o parte, SF-ul sa poata avea o mai mare vizibilitate si mai multe romane sa fie nominalizate, dar, pe de alta parte, de multe ori este imposibil sa tragi o linie si sa spui ca o carte este clar SF si cealalta fantasy. Plus ca cele doua premii nu ar putea fi mai diferite: World Fantasy este decernat de un juriu format din cinci oameni din domeniu, iar Hugo de 1000 de fani participanti la Conventia Mondiala. Poate o solutie ar fi impartirea ca la Premiile Locus, pe categorii: SF și fantasy. Astfel, chiar daca, despre o carte, 49% din cititori cred ca e SF si 51% fantasy, tot o poti nominaliza in una dintre categorii si astfel toata lumea va fi fericita.
Un alt lucru de punctat ar fi ca desi genul epic-fantasy este de departe cel mai popular, pe lista de nominalizari la Hugo exista intotdeauna maximum o carte de acest gen si cred ca gindirea asta a fanilor, cind se asaza sa nominalizeze, de a pune pe lista carti poate mai putin bine vindute, este corecta. Pina la urma, cartile de pe lista de bestselleruri a NY Times au parte de toata aprecierea financiara, cit si de discutii interminabile. Cele mai putin populare sint cartile care pot profita macar putin de o nominalizare la Hugo si de vizibilitatea mai mare oferita de acesta.
Poate din cauza prezentei unor fantasy-uri atit de populare fanii s-au simtit nevoiti sa nominalizeze, ca o contragreutate, doua romane SF care sint departe de a fi originale. Embassytown, in ciuda abordarii inedite ale lui Mieville si a prozei acestuia, este, pina la urma, o poveste clasica despre “first contact” si colonialism, iar Leviathan Wakes este scris in stilul celei mai clasice space-opera. De fapt, nici una dintre cele cinci nominalizari nu aduce nimic nou, nici Among Others, care, in ciuda decorului inedit, este povestea clasica a maturizarii, atit de folosita in fantasy, nici A Dance with Dragons, care, in ciuda complexitatii enorme cu care lucreaza Martin, este un epic-fantasy get-beget, si nici Deadline, care, in ciuda faptului ca vrea sa vorbeasca despre media in secolul XXI, este acelasi roman cu zombi care, de la John Romero, se tot repeta. Nici unul dintre aceste romane nu aduce cu adevarat ceva nou literaturii speculative. Dar asta nu e neaparat ceva rau. Citeodata e nevoie sa explorezi si ce este in jurul tau, si in urma, nu numai sa mergi tot inainte.
Sint romane mai bune decit unele de pe lista care au fost lasate pe dinafara? Cu siguranta ca The Islanders de Christopher Priest, By Light Alone de Adam Roberts, Clockwork Rocket de Greg Egan sau Osama de Lavie Tidhar ar fi meritat sa se afle acolo. Dar adevarul este ca desi pe Egan si pe Roberts i-am nominalizat, am facut-o avind zero sperante ca ii voi regasi pe lista. Si daca si Priest a spus ca, in afara de The Prestige (Magicienii), dupa aparatia filmului, vinzarile lui in SUA au fost nule, ce mai pot spera Roberts, Egan sau Tidhar? Poate vom regasi mai multi scriitori minunati din afara Statelor in 2014, cind WorldConul se va tine la Londra.
Cea mai buna nuvela
Aceasta a fost categoria mea preferata si anul trecut, si este si anul acesta. In afara de excelenta “The Ants of Flanders” de Robert Reed, care sint sigur ca a fost la doar citeva voturi sub linie, avem pe lista de nominalizari tot ceea ce are mai bun SFF-ul in materie de nuvele. Cele ale lui Johnson, Liu si Valente sint absolut fabuloase, iar “The Ice Owl” este si ea foarte buna. Nu am citit (si nici nu o voi face, nuvela Mirei Grant din acelasi univers “Newsflesh”), si nici ”Kiss Me Twice” de Kowal, pe care urmeaza sa o citesc si care, din cite stiu despre ea, este la fel de buna ca si celelalte.
Cea mai buna nuveleta
O categorie ciudata aceasta, pe care Hugo se incapațineaza sa o pastreze. Din pacate nici nu prea ai multe nuvelete din care sa alegi si nici acelea nu sint prea reusite. Dintre nominalizarile mele doar excelenta “What We Found” de Geoff Ryman se regaseste pe lista. “Fields of Gold” este aproape la fel de buna, iar prezenta lui Rachel Swirsky, care, atit ca scriitor, cit si ca blogger, este foarte populara si iubita, nu surprinde pe nimeni. Nuveleta lui Paul Cornell tocmai a cistigat premiul BSFA la proza scurta, dar nu am auzit lucruri grozave despre ea. De Torgersen si Anders trebuie sa spun ca nu am auzit, dar le voi citi lucrarile si voi vorbi despre ele intr-un alt episod.
Ce alta nuveleta ar fi meritat sa fie pe lista? Probabil numai “A Small Price to Pay for Birdsong” de K. J. Parker. Restul nominalizarilor mele in afara de Parker si Ryman au fost mai mult din inertie, pentru ca nu am citit mai mult de cinci nuvelete in 2011.
Cea mai buna povestire
La aceasta categorie, intre lista mea si lista finala nu este nici o asemanare. Dar trei dintre ele, lucrarile lui Yu, Fulda si Liu sint povestiri foarte bune si se afla in clasamentul meu undeva intre locurile 6-12. Nu am citit povestirea lui Mike Resnick, iar cea de Scalzi a fost o gluma de 1 aprilie și nominalizarea ei este si ea, dupa parerea mea, o gluma si o aberatie (iertare, stiu ce am spus, dar este singura judecata pe care o voi face).
Absentele unor capodopere ca „After the Apocalypse” de Maureen McHugh (probabil cea mai buna povestire din 2011), “Tidal Forces” de Caitlin R. Kiernan sau “The Smell Of Orange Groves” de Lavie Tidhar se poate explica prin lipsa de popularitate a celor trei scriitori, pentru ca dupa mine sint cele mai reusite povestiri ale anului.
Ma bucur ca explozia lui Ken Liu din 2011 nu a fost trecuta cu vederea si ca acesta a fost nominalizat de doua ori. Lui Liu i-au aparut in 2011 douazeci (nu glumesc) de povestiri si aproape toate merita citite. Daca o tine tot asa va ajunge un nume extrem de important in science-fiction.
In privinta revistelor se vede ca in ciuda popularitatii revistelor noi, in format electronic, tot cele clasice domina categoriile. Asimov’s si F&SF au impreuna opt dintre cele 16 nominalizari, Tor.com doua, iar Analog si Clarkesworld cite una.
As vrea sa mai spun la final ceva legat de una dintre nominalizatele de mai sus, E. Lily Yu, care concureaza si pentru premiul John W. Campbell pentru debut. La fel ca si Mur Lafferty, Lily Yu are aparuta in toata cariera o (una!) povestire. Cind am avut atitea debuturi cu romane excelente in ultimii doi ani, aceste doua nominalizari par cam aberante si nu cred ca le vor ajuta nici pe scriitoare cu ceva.