Sibilla este ca un mic fluturas ale carui preocupari principale sunt sa se distreze, sa invete sa zboare prin cer si sa se casatoreasca cu un fluturas din clanul ei. Cu toate acestea, tatal ei are un vis in care zeii ii cer sa o invete pe Sibilla cum sa lupte. Timp de mai bine de doi ani, tatal si fiica se intalnesc impotriva traditiilor clanului lor noaptea pentru a fi invatati de catre clan arta nobila de a folosi sabia, arcul si sulita.
Dar noile ocupatii ale Sibillai vor ridica invidia altor fluturasi foarte periculosi ai clanului ei. Si intr-o zi, fara sa-si dea seama, i-au intins o capcana Sibilla, i-au taiat una dintre aripi si o condamna sa moara singura in desert.
Analiza Sibilla: fiica vantului
Sibilla: fiica vantului, este un roman fantasy usor, proaspat si foarte bine construit pentru adulti, care ne plaseaza intr-un cadru bine documentat . In foarte putine pagini, Sergio R. Alarte este capabil sa creeze o societate completa pentru noi , cu razboaiele si urile sale ancestrale si maniile si traditiile care se confrunta intre diferitele rase. Pentru aceasta, nu are nevoie de descrieri lungi sau de capitole introductive, concentrandu-se mereu pe actiunea pura si grea care duce munca inainte fara poticniri sau momente inutile de reflectie.
In acest sens, limbajul si expresia din Sibilla: hija del viento evolueaza pe parcursul capitolelor. In primele capitole gasim cateva fraze elaborate de o taietura aproape poetica care urmaresc sa incurce cititorul cu o proza pretioasa.
Si uneori se trezeste, cuprins de o groaza brusca. Si apoi tipa ragusit, mugind si tipand ca vitele in abator. Muschii lui se incordeaza, poate pentru o clipa, un epitaf in apogeul revoltei sale poetice impotriva Seceratorului. Iar cand reuseste sa-si dezlipeasca pleoapele, gropitorii s-au indepartat. Tarait, protestand intre aripi ca cumparatorii care au fost lipsiti de cea mai buna oferta cand vanzarea a fost deja vorbita.
Cu toate acestea, acest stil se schimba pe masura ce progresezi prin diferitele capitole, cufundandu-te pe deplin intr-o actiune in stil fantastic in care este usor sa recunosti influenta jocurilor de rol in actiunile sale.
Complotul lui Sibilla: fiica vantului nu este nimic nou pe care sa nu l-am vazut: o tanara ajunge sa fie torturata si alungata de familia ei din cauza nedreptatii. Din intamplare sau soarta, o companie prietenoasa, dar diferita de mercenari o ridica si o vindeca, pornind intr-o lupta pentru a invinge un necromant rau care intentioneaza sa distruga totul.
Cu toate acestea, Sibilla, fiica vantului, este capabila sa ne surprinda mai ales datorita cunostintelor profunde pe care autorul pare sa le aiba despre harpii , pe care le numeste „zburatoare”. Documentatia pe care a realizat-o este evidenta in faptul ca relateaza functionarea aripilor zburatoarelor, faptul ca acestea cantaresc mai putin decat oamenii desi au aceeasi forma, traditiile sau chiar modul lor de a se simti in comuniune cu Vantul.
Pentru a crea o societate convingatoare pentru fluturasi, Sergio se inspira din mitologia Greciei antice, unde samanul tribului functioneaza ca un oracol si unde femeilor li se interzice accesul la arme sau lupta. Cu acest context, el reuseste sa modeleze o structura sociala si un context credibil si fantastic care formeaza piatra de rosetta a interesului pentru lucrare.
A batut din aripi si a inceput sa se ridice, stangaci la inceput, mai repede pe masura ce a preluat controlul.
Cautiune, in ciuda faptului ca era un adevarat efort sa depasesti fiecare metru… Curand, sau asa i se paru, trecu pe langa terasa de unde o privea tatal ei, cu fata ceva mai serioasa decat de obicei. Si-a lasat sa zambeasca, miscata de o placuta senzatie de triumf… Si chiar atunci una dintre aripile ei a lovit o taietura: zeci de pene erau suspendate in aer, in timp ce Sibilla cadea invartindu-se asupra ei, total scapata de sub control. Si-a lovit incheietura mainii incercand sa apuce un tufis… A vazut silueta tatalui ei invartindu-se… si a simtit ca o mana o apuca de coama, dureroasa, dar oprind spirala caderii ei. Imediat un altul a apucat-o de gat, ridicandu-i mana libera pentru a o depune pe pamant.
In acelasi timp, Sibilla: hija del viento prezinta un animal de companie pe nume Beto pe care este greu de adorat din prima clipa in care apare. In mod similar cu Olaf din Frozen, el aduce un ton comic diferitelor evenimente, dand o pauza partilor mai dense ale intrigii.
Parerea noastra despre Sibilla: fiica vantului
Iti plac jocurile de rol si romanele fantastice tipice? Apoi Sibilla: fiica vantului este romanul tau. Primul lucru care ne-a atras atentia in lucrare a fost tocmai tortura la care este supusa Sibilla si cum, paragraf dupa paragraf, autoarei nu se teme sa-l dezmembreze pe cel care se presupune ca ar fi protagonist si care, ca sa inrautateasca lucrurile, are toate aspectul unui inger. Abia mai tarziu vom descoperi ca fluturasii sunt mai degraba o recreare a harpiilor grecesti decat a ingerilor in sine, dar in momentul de fata faptul de a contempla tortura fetei nevinovate este capabil sa ne faca sa ne incruntam si sa ne intrebam continuu: „ Dar… este asta real?”
Un vultur se apropie, salt cu salt. El ciuguleste din nou la subsuoara, unde carnea este frageda si un gol este deja deschis. Un altul se cocota in varful cactusului, straluceste soarele cu aripile sale uriase negre si musca partea cea mai gustoasa: scoate ochiul din orbita, il inghita.
Sibilla isi petrece orele legata de un cactus in mijlocul desertului, cu spinii altoiti pe propria piele in timp ce vulturii flutura deasupra capului ei. Unul dintre ei ii devoreaza o bucata din axila, altul degetele de la picioare, iar ultimul ii smulge ochiul. Si pe masura ce citesti toate acestea, te intrebi daca autorul a fost suficient de curajos pentru a crea o protagonista cu un singur ochi si mutilata sau va introduce magia pentru a o regenera mai tarziu.
Si sa fiu sincera, practic tot romanul asteptam ca Lizia sa apara cu vreo vraja spectaculoasa care sa-i faca din nou aripa sa creasca si sa o transforme spatele intr-un plin zburator.
Este adevarat ca Sibilla fiica vantului are un complot pe care il cunoastem deja, dar cu toate acestea nu m-am putut abtine sa nu il devorez intr-o dupa-amiaza. In mod ciudat, nu m-am putut opri din citit si cred ca poate de aceea lucrarea a fost prea scurta pentru mine. Fara a da prea multe detalii pentru a nu face spoiler, cred ca grabeste putin finalul si ne lasa cu alte necunoscute pe care mi-ar placea sa le rezolve. Care este povestea adevarata a lui Ymed? Cum ai cunoscut-o pe Lizia? Si mai presus de toate… il vor aduce pe Beto inapoi intr-o zi?
De asemenea, mi-a lipsit in anumite momente putin mai multa introspectie din partea Sibillai si a insotitorilor ei. Cum poate Sibilla sa mearga fara aripa? Nu ar trebui sa invete sa se reechilibreze? Nu te simti incomplet fara tocmai unul dintre simbolurile care te-au facut parte dintr-o rasa superioara? Mi-ar fi placut sa vad urmarile torturii ei, furia furioasa care o otraveste incet, sau chiar plansul necontrolat al unei fete care tocmai a pierdut totul.
Acest lucru este valabil si pentru personajele care o insotesc pe Sibilla si care au o personalitate foarte definita, desi in anumite puncte devine previzibil si putin plat. Ei functioneaza perfect ca asocieri , indeplinind un rol in rolul lor predefinit: Lizzie este figura mama, Ymed razboinicul dur cu o inima buna si John alchimistul ciudat si prietenos.
Primul este un barbat mare, mulat cu pielea bronzata de soare si plina de cicatrici. S-ar putea incepe sa-l privesti din orice parte: s-ar intalni cu o imagine impunatoare. De la ochi de culoarea noptii pana la parul castaniu, impartit in cinci impletituri la fel ca barba lui. Din panza lui ii rasar muschi, marcati de o viata nomade, cuprinsi de bretele de otel si argint. Pectoralii lui transpirati par crapati sub un colier vast, de care atarna mici randuri de margele.
Din spatele lui iese manerul vast al unei sabii, prelungit intr-o teaca de piele neagra uzata, care este indreptata in diagonala spre pamant. Cealalta diagonala de pe cruce este trasata de arcul sau, iar la inaltimea coczei, sageti intr-o tolba rosie. Nu mai poarta nicio arma sau armura, deoarece pentru Pumn si jumatate „Ymed for friends” nu a fost vreodata nevoie de alt echipament.
Si totusi, insasi Sibilla ne-a fascinat inca de la inceput. Ne-a placut ca autorul a facut diferenta intre modul in care zboara fluturasii si fluturasii, deoarece isi foloseau aripile doar pentru a se deplasa dintr-o parte in alta. Ne-a placut ca, desi este un roman fantasy, nu a rezolvat zborul acestei rase ca prin farmec, ci ca ii obliga sa-si intareasca aripile, sa tina cont de obstacole si, mai ales, ca ii face atat de usor. pus la pamant.
De-a lungul paginilor, in timp ce citim despre luptele impotriva scorpionilor giganti si a wyvernelor care scuipa otrava, ne-am simtit complet cufundati in actiune, de parca ne-am afla intr-un joc video.
Poate singurul dezavantaj este ca munca este foarte scurta. Poate ca am vrut sa o insotim pe Sibilla pentru multe alte pagini, miscate de vant.