“Iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori.” I. L. CARAGIALE
Se stie din zorii istoriei ca destinul omului e determinat de propriul sau caracter. Un popor, precum un individ, se defineste prin suma deciziilor sale. Si prin coerenta apartenentei acestor decizii la un set de valori. Burebista si Vlad Tepes, Mihai Viteazul si Brancoveanu, Mihai Eminescu si Ieremia Grigorescu – sunt tot atatea nume devenite sinonime cu asumarea deciziei corecte si ducerea ei pana la capat.
Romanii au iubit aceasta trasatura esentiala caracterului, atat de rara in randul elitelor lor turcite. In numele ei au iertat brutalitatea lui Tepes sau legiferarea servitutii de catre Mihai Viteazul. Cu toate erorile lor de etapa, liderii care au posedat fermitatea caracterului au obtinut de fiecare data, legic, un bilant pozitiv.
Chiar atunci cand a parut ca au pierdut, cum a fost cazul lui Mihai Viteazul. Pana si in istoria atat de tragica pentru Romania a liderilor comunisti Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu, nostalgia si legenda lor s-a datorat fermitatii ideologice si politice (intru pilda atitudinea fata de sovietici la Ceausescu).
Traian Basescu a incercat sa joace, cu abilitate si histrionism de animal politic – aceeasi carte. Neavand atuul dinastic si cultural al lui Carol al II-lea, revendicandu-se de la plebe, burghez comunist convins – Traian Basescu a prins initial la public. Exista in acest personaj, ce-i drept, ceva constant. Insa aceasta constanta nu era a caracterului, ci a lipsei de caracter.
Folosind minciuna si mima, acest politician viclean – arhetip al Turcitului – a beneficiat initial de valul ascendant al unui ciclu economic. A mai beneficiat si de erorile adversarilor sai, care – precum adversarii tuturor dictatorilor – s-au unit prea tarziu impotriva sa.
A utilizat toate filoanele secrete de nationalism si europenism, de flatare a vulgului si a intelectualitatii veleitare. A reusit sa devina mostenitorul politic al lui Andrei Plesu si al lui Vadim Tudor in acelasi timp.
Conflictogenitatea si imprevizibilitatea sa au fost luate drept talent politic. Ura si fixatiile fata de anumite categorii sociale si impotenta de a consolida bugetul de stat au devenit in penitele dezgustatoare ale barzilor sai cinici – libertarianism si prudenta financiara. Tactica securista de amenintare si dezbinare a complicilor si adversarilor politici – au fost astfel confundate cu reforma anti-coruptie.
Dupa alegerile disputabile din decembrie 2009 insa – masca a cazut. Puterea si situatia de a nu mai avea ce pierde dezvaluie fara umbra chipul unui om. Traian Basescu a mai comis insa o eroare, intrucatva necesara: crearea UNPR. Aceasta menajerie (a)morala fiind dupa chipul si asemanarea sa a decantat cel mai bine apele tulburi ale politicii romanesti. Ea a facut sa se iteasca in toata abjectia sa chipul fara nicio trasatura distincta al Turcitului.
In istoria romanilor Turcitul e personajul cel mai blamat. El este Iuda, chipul had al Tradarii. Chiar daca unii dintre noi iubesc tradarea – toti ii uram pe tradatori. Turcitul e omul fara caracter, prin excelenta, cel care se tradeaza in primul rand pe sine, renuntand la esenta proprie. Gabriel Oprea, Stolojan si Stoica, Boureanu si Vladescu, Sarbu si Diaconescu, Sandru si Gusa, Geoana si Piedone. Si cu voia dumneavoastra, nu ultima pe lista – Liliana Minca.
USL este hartuit pas cu pas in teritoriu si la centru, in unele cazuri fiind asmutite personajele vulnerabile de la centru impotriva celor din teritoriu, alteori utilizandu-le pe acestea pentru a destabiliza fiefurile electorale periferice. In cazul lui Piedone a fost o incercare de a cuceri sectorul 4 pe modelul Ontanu. In cazul domnisoarei de dezonoare politica Minca e vorba de batalia pentru acapararea Mangaliei.
Si astfel se dezvaluie, dupa componenta caracteriala a UNPR, si adevarata sa functie. Progresistii intru tradare sunt dupa chipul si asemanarea intaiului Turcit al Tarii – Traian Basescu. Insa rolul acestui partid (in viitor metamorfozat in USP!) de turciti aplaudati hidos si zilnic, ca-n vremea lui Emil Bobu, de alti Turcesti – este cel de spargator de gheata. Doar ca gheata aceasta subtire este insasi democratia noastra, castigata de cei care au murit si au fost liberi acum douazeci si doi de ani – pe 22.