Am vorbit in prima parte despre ecranizarile propriu-zise dupa opera lui Philip K. Dick. Influenta lui se simte insa mai departe de atit: nu numai in urmari la filmele facute direct dupa lucrarile sale, ci si in filme care aparent n-au nici o legatura cu acestea.
Din categoria urmarilor face parte Screamers: The Haunting, lansat in 2009. Un grup de salvatori este trimis pe Sirius 6B in urma unui semnal venit de pe planeta crezuta pustie pentru a salva eventualii supravietuitori, inainte ca o furtuna cosmica devastatoare sa distruga orice urma de viata. Armele inteligente denumite screamers sint insa mai primejdioase si mai inselatoare ca niciodata, si nu poti sa stii daca ai in fata un om sau un screamer care imita perfect un om, din toate punctele de vedere… Premisele sint interesante, atmosfera aminteste destul de bine de primul Screamers, dar scenariul aluneca intr-un film de actiune cu tenta horror, extrem de previzibil si, pina la urma, banal. Regia este semnata de Sheldon Wilson, scenariul ii aparține lui Miguel Tejada-Flores (evident inspirat de povestirea lui Dick „Second Variety“), iar din distribuție fac parte Gina Holden, Lance Henriksen, Jana Pallaske, Greg Bryk și alții.
Tot un fel de urmare este si serialul Total Recall 2070 (1999), cuprinzind douazeci si doua de episoade inspirate de filmul cu acelasi nume din 1995 – un serial politist intr-un decor martian amintind mai mult de Blade Runner. De altfel, si actiunea face trimitere mai curind la acest din urma film, explorind relatia dintre androizi si oameni, iar compania Rekall, departe de a mai fi o mica firma de divertisment, seamana mai mult cu Corporatia Tyrell. Eroii serialului, detectivii David Hume (fiinta umana) si Ian Favre (primul exemplar din cel mai nou model de androizi), rezolva diverse cazuri, dar multe dintre ele reprezinta doar fundalul pentru adevaratele probleme si dileme pe care le pune serialul, si fiecare episod adauga noi detalii la portretele personajelor si la tabloul lumii in care traiesc acestea, o lume sumbra, distopica, influentata pina la urma mai mult de cartile lui Dick decit de filmele facute dupa ele.
Acest serial, difuzat prima oara la televiziunea canadiana, iar apoi in Statele Unite, pe un canal fara prea mare audienta, si poate cam dificil pentru telespectatorul mediu, nu s-a bucurat de atentia pe care o merita si a fost intrerupt dupa un singur sezon. Episodul pilot, numit Total Recall 2070: Machine Dreams a fost difuzat ca un lung-metraj regizat de Mario Azzopardi (cunoscut pentru realizarile sale din alte seriale de succes precum The Outer Limits, Stargate SG-1 sau Stargate Atlantis) și scris in marea majoritate de Art Monterastelli, care este și producatorul executiv. Intre actorii din rolurile principale se numara Michael Easton, Karl Pruner, Cynthia Preston, Michael Rawlins, Judith Krant și Nick Mancuso.
Unul dintre filmele care a trezit in mintea spectatorilor amintirea lui Philip K. Dick este Abre los ojos (Open Your Eyes), din 1997, in regia lui Alejandro Amenabar, cu Penelope Cruz in rolul principal feminin, rol pe care l-a menținut și in remake-ul american din 2001 Vanilla Sky, regizat de Cameron Crowe, film mult mai cunoscut si datorita vedetei masculine, Tom Cruise (in Abre los ojos, rolul respectiv este interpretat – foarte bine, de altfel – de Eduardo Noriega). Personajul lui Cruise, un tinar bogat, chipes si plin de succes (inclusiv la femei), se indragosteste de o femeie misterioasa, dar o fosta iubita furioasa provoaca un accident de masina. Eroul se trezeste la spital, desfigurat, si din acest moment jocul dintre realitate si iluzie, dintre amintire si vis capata accente foarte dickiene, inspirate din celebra expresie „Eu sint viu, voi sinteți morți” prezenta in romanul Ubik. O comparație foarte interesanta intre Abre los ojos și Vanilla Sky gasiți pe blogul The Lucid Nightmare – One’s Man Obsession With Film, postata pe data de 26 martie 2010. Merita citita, sint multe lucruri interesante spuse acolo.
Plecind probabil tot de la expresia amintita mai sus, interesantul si controversatul regizor M. Night Shyamalan a realizat in 1999 o alta pelicula in care granita dintre realitate si iluzie — si pina la urma intre viata si moarte (sau viata de dincolo) — este foarte subtire: The Sixth Sense (Al șaselea simț). Un baietel capabil sa comunice cu spiritele care nu stiu ca sint moarte (interpretat de Haley Joel Osmond) cauta ajutorul unui psihiatru pentru copii (Bruce Willis). Dar care dintre ei are de fapt nevoie de ajutorul celuilalt? Sintem intre oglinzi paralele, exact ca in cartile lui Philip K. Dick…
Un film grecesc foarte greu de gasit, Proini peripolos (Morning Patrol) (1987), il citeaza printre sursele sale de inspiratie si pe Philip K. Dick, alaturi de Ramond Chandler si Daphne Du Maurier (!!!). Intr-un viitor post-apocaliptic de cosmar, in care au ramas doar citiva oameni care ratacesc fara tinta, o femeie nu doreste decit sa mearga spre apus, catre mare, unde s-ar putea s-o astepte un viitor mai bun, desi nimeni nu s-a mai intors de acolo ca sa povesteasca daca e adevarat. Insa pentru asta ea trebuie sa treaca mai intii prin zona interzisa, un oras-fantoma pazit de Patrula de dimineata. Mai intii singura, apoi avind un ajutor, femeia infrunta pericolele din ce in ce mai mari. Este o pelicula foarte diferita de cele de la Hollywood – artistica, lenta, adevarata ei forta constind in peisajele sumbre, izolate, dar si in muzica de atmosfera.
Inspiratia dupa opera lui Dick poate fi gasita deseori in episoade de seriale SF. De pilda, Out of This World, un serial britanic din 1962, cuprinde paisprezece episoade, dintre care unele ecranizeaza povestiri de mari scriitori de SF, printre care se afla John Wyndham, Isaac Asimov, Tom Godwin, Raymond F. Jones, Clifford D. Simak, Katerine MacLean și… Philip K. Dick! Pentru episodul al cincilea este folosita povestirea „Imposter“ („Impostorul“), care a devenit ulterior mult mai cunoscuta dupa ecranizarea pentru marele ecran, din 2002, despre care am vorbit mai pe larg in episodul precedent.
Influente mai putin directe pot fi gasite pretutindeni și in alte seriale SF, cum ar fi The Outer Limits (La limita imposibilului) (vezi episodul 9 din sezonul 3, Tempests, recent difuzat și de AXN), Battlestar Galactica și Lost – aici e vorba chiar de ansamblul creațiilor respective – dar, spre surprinderea noastra, apar si in unele seriale care nu au nimic de-a face cu science fictionul. Un exemplu ar fi House M.D. (Doctor House): in episodul 24 din sezonul al doilea, No Reason, doctorul House este impuscat de un pacient furios, si ne trezim prinsi intre realitate si tribulatiile lui House de pe patul de spital, pentru a ne da seama in final ca totul s-a petrecut doar in mintea simpaticului și cinicului doctor. Tipic pentru Dick, nu-i asa? La fel se intimpla și in episodul 7 din sezonul al doilea al altui serial foarte cunoscut, Third Watch (Schimbul trei), episod intitulat After Hours, de asemenea difuzat nu cu mult timp in urma de același post de televiziune, AXN. Amanunte despre subiectul acestor episoade puteți gasi pe site-ul www.tv.com, dedicat integral serialelor TV din toate timpurile.
Exista și o serie de documentare dedicate lui Philip K. Dick, cele mai cunoscute fiind: The Gospel According To Philip K. Dick (2001 – regia: Mark Steensland; cu Paul Williams, Robert Anton Wilson, Jay Kinney și Ray Nelson); Remembering The Future: Paycheck & The Worlds Of Philip K. Dick (2004 – scenariu și producție: Dane McMaster; cu Ben Affleck, Aaron Eckhart, Uma Thurman, Paul Williams și regizorul John Woo); The Penultimate Truth About Philip K. Dick (2007 – regia: Emiliano Larre, scenariu: Patricio Vega; cuprinde mult material filmat cu Dick insuși) etc. In toate aceste documentare, rude, prieteni, cunoscuți – scriitori, editori sau simpli fani – vorbesc despre viața și opera scriitorului american in termeni dintre cei mai interesanți și mai puțin cunoscuți, creionind un portret al acestuia cu totul deosebit.
In ciuda succesului sau ca scriitor de science fiction, Philip K. Dick si-a dorit intotdeauna sa fie autor de mainstream. Una dintre cartile sale din afara genului SF, Confessions of a Crap Artist, cu tenta autobiografica, a fost ecranizata in Franta, in 1992, sub titlul Confessions d’un Barjo. Filmul este o adaptare foarte fidela, in regia lui Jerome Boivin, avindu-i in distributie pe Richard Bohringer, Anne Brochet si Hippolyte Girardot. Pe moment este singura adaptare cinematografica dupa creatia non-SF a lui Dick, dar nu se stie niciodata…
Nu vom incheia fara a va oferi imaginea copertelor unor carți de teorie, critica și istorie literara și cinematografica despre opera acestui monument al literaturii de ficțiune din secolul XX, care este Philip K. Dick. Ca va place SF-ul, ficțiunea speculativa sau doar acel „simț al enormului” – cum il numesc francezii – carțile nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca, mai ales ca toate pot fi cumparate la aceasta ora on-line, fara prea mare efort. Ar fi un ultim omagiu adus scriitorului care spunea intre altele: „Realitatea este ceea ce, cind ai inceput sa nu mai crezi in ea, nu dispare”…