Ad
Ad
Ad
Timp liber

Cea mai lunga zi din viata ca un carnaval

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr

”Maine”, adica azi, e ziua in care mergem la un bloco (Bloco das Carmelitas) fara copii. Pentru prietenii mei e prima zi in care nu se costumeaza și pentru mine e prima zi in care singura grija va fi sa beau. Teoretic, petrecerea incepe la 8 dimineața pe dealul din Santa Tereza.

Practic, noi ieșim din casa la 8 și jumatate, in condițiile in care ne va lua doua ore sa ajungem. V-am mai spus ca aici timpul curge altfel?La 9 imi primesc prima bere: ”Uite, pentru relaxare!” Obiectez spunand ca ma relaxez deja de doua luni, dar nu e chip. Mariah e hotarata sa imi arate adevarata atmosfera de carnaval.

Era deja 10 cand am inceput urcarea. Altitudinea maxima a dealului e de 220 de m, dar urcarea pieptișa, soarele și rucsacul plin cu provizii ne ingreuneaza destul de mult inaintarea. E a treia oara cand vin aici in mai puțin de 10 zile și le povestesc prietenilor mei ca am intalnit cațiva locuitori ai Rio care n-au urcat niciodata in Santa Tereza. Unora li se pare prea greu de urcat, altora li se pare periculos. Ei se uita neincrezatori la mine și imi mai spun o data ca sunt mai carioca decat mulți de aici.

Am iubit locul de cand am venit prima oara. Ma plimbam pe straduțe și imi imaginam cum ar fi sa locuiesc intr-una din casele astea mari, cu aer colonial și flori la poarta. Vilele de aici amintesc de inceputurile aristocratice ale cartierului și majoritatea au fost construite in secolul al XIX-lea de catre imigranții europeni. In anii 40 – 50, in perioada de exod rural, locul a fost impanzit de favelas, insa investițiile din ultimii ani au revitalizat cartierul și i-au adus faima de ”Montmartre” brazilian.

Pe masura ce urcam, soarele era mai aproape și mai pișcator. In jur se intețeau tarabele cu ”churrasco” (gratar cu frigarui de vita, carnați sau branza) și vanzatorii ambulanți de bere ”inghețata”, vodka ice, cachaca și (daca e neaparat nevoie) apa. Alaturi de noi pe straduțele mici erau mulți alți oameni dornici sa ajunga la petrecere. Costumele unora erau mult mai elaborate decat ale noastre: clovni, maicuțe, Colombine, preoți, coșari, domnișori in rochițe, bebeluși mari cu Pampers, baieți și fete cu aripi de zana, pirați (mulți pirați), cupluri de deținuți la braț cu polițiste, doctori care iți ofereau o consultație gratis. Creativitate la cote maxime!

”Bloco das Carmelitas” și numele cartierului au aceeași origine: manastirea Santa Tereza. Manastirea a fost construita in secolul al XVIII-lea și adapostea calugarițe din ordinul Carmelitelor. Legenda spune ca in timpul carnavalului Carmelitele sareau gardul manastirii ca sa poata dansa alaturi de mulțimea de pe strazi. Ahaa! De aici costumele de maicuțe și preoți ”cuminți”!

Cateva zeci de minute și o bere mai tarziu imi rasare in minte intrebarea… ”Mai avem mult?” ”Mommy, are we there yet?” Cineva din spate imi raspunde oarecum logic: ”Nu se aude muzica, deci mai avem.” Urmarim linia tramvaiului istoric din Santa Tereza. Linia de ”bonde” (alintat ”bondinho”) a inceput sa funcționeze in 1872 și a fost inchisa in 2011 dupa un accident in care au murit 5 oameni și alți 27 au fost raniți. Mai marii guvernului statal au promis ca tramvaiul va reveni in viața cartierului, dar nu s-au ținut inca de cuvant.

Pana aici ne-a fost, nu mai putem sa inaintam. Vreo cateva sute de oameni blocheaza strada in fața noastra, razand, band și conversand animat in grupuri mici. Aproape toți cauta un petec de umbra in așteptarea formației de muzica. Sunt deja 35 de grade și pielea mea roz le explica tuturor ca nu m-am dat cu crema protectoare. ”Gabi, ne faci de rușine… acum arați ca un turist!” Partea buna e ca nu simt arsura: fac poze in stanga și in dreapta, ma mențin in grafic cu berile și particip cat de mult pot la conversație.

”So quero o lado bom da vidaNosso bonde na avenidaBeijo na boca, role no Carmelitas!”

Se aude muzica!!! Inca nu se vede nimic, dar lumea incepe sa se agite in jur: sa danseze, sa cante, sa zambeasca mai cu foc. Camionul cu formația parcurge 200 de m in aproape jumatate de ora. Nu ințeleg cum poate șoferul sa conduca știindu-se inconjurat de un furnicar de lume sarind. Noi suntem un pic mai sus, avem un pic de umbra și spațiu sa dansam și sa cantam cat ne țin puterile. Samba pe care o repetam ca pe o incantație ne propune sa iubim doar latura frumoasa a vieții și sa cerem zeilor muzica, iubire(saruturi de carnaval) și bucurie.   

In curand nu mai sunt chiar așa aproape de realitate. Sunt undeva mai sus, purtata de bucuria combinata a tuturor celor din jur și de muzica.

Cateva lucruri de lume mi-au curmat zborul vreo doua ore mai tarziu: glasul stomacului, berea care vroia cu orice preț sa nu mai locuiasca in același corp cu mine și fața care imi ardea. Incerc sa conving grupul sa coboram pentru pranz și incepem sa ne mișcam cu viteza unei omide. La colțul asta de strada mai canta cineva, la colțul celalalt e melodia lor preferata din Pulp Fiction, un pic mai incolo ne intalnim cu o prietena pe care n-au mai vazut-o de mult. Nu pare ca o sa coboram curand și nici nu pare ca o sa ajung la baie. Nu-i nimic! Berea se poate transforma in transpirație… așa ca putem sa mai dansam un pic.O ora mai tarziu, pe la 14:00, suntem pe aceeași strada, vorbim o amestecatura de portugheza, spaniola și franceza (am mai agațat cațiva prieteni pe drum) și așteptam o trupa de percuționiști. Soarele e insuportabil, așa ca imi imaginez o bataie spontana cu apa. In secunda urmatoare se aud țipete și mulțimea se mișca necontrolat. Cineva din gradina de mai sus ne uda cu apa!!! Yeeey! Mulțumesc zeilor și ma arunc sub dușul salvator!

Eu uitasem de foame atunci cand am ajuns la restaurant in Lapa, dar stomacul meu a fost fericit dupa vreo 2 porții de pui cu orez, cartofi prajiți și fasole. ”Mananca, mergi la baie! Nu de alta, dar acum ne indreptam spre un alt bloco și urmeaza dans și alte beri!” De carnaval prima grija pe care o are lumea in legatura cu oaspeții e asta: sa nu le lipseasca berea din mana. A doua grija e sa bea repede, astfel incat sa nu se incalzeasca. Cu mine au invațat ca trebuie sa imi dea beri mici. Altfel, pot sa stau indefinit de mult cu o bere calda in mana.

Urmatorul bloco era aproape de plaja Flamengo, așa ca ne-am plimbat oleaca pe strazi pana sa ajungem. Orquestra Voadora (faimoasa și cu tradiție in viața carnavalului) incepea la 17.00 și noi am ajuns pe la 18.00 aproape de locul cu pricina. Doar ca ne-am intalnit cu alți prieteni, ne-am strans in jurul unei alte formații și am ramas acolo sa dansam. Planurile sunt facute pentru a fi schimbate, nu-i așa? Inca o bere, miros de maconha din toate parțile și atmosfera celui mai mare festival de muzica pe care l-ați vazut vreodata. Conversații care incep doar dupa un schimb de priviri, cantat, ras și dansat pana la extenuare.

Recunosc ca dupa asfințit am fost prima care s-a așezat pe iarba. Nu-mi mai simțeam nici picioarele, nici mainile și simțeam nevoia sa ma odihnesc macar puțin. Caderea intunericului schimba un pic felul in care se intampla lucrurile pe strada. Incepe sa nu mai fie atat de simplu sa mergi pe strada (mai ales singura). Am mers cu una dintre fete la baie și drumul s-a dovedit o adevarata aventura. In afara de oamenii care nu mai mergeau așa drept și de vanzatorii ambulanți pe care ii ocoleam, a fost nevoie de destul de multa abilitate sa ocolim baieții care incercau sa ne sarute. Inainte de asta, imi imaginam macar o conversație ”minimala” sau un soi de contact vizual inainte de aceste saruturi de carnaval. Doar ca nu e timp de conversații, iar daca nu ești atenta te trezești imbrațișata intr-o poziție din care e dificil sa scapi. Așa ca pentru restul serii m-am uitat la saruturi care ii taie rasuflarea domnișoarei in cauza și am devenit campioana la eschivat și evitat baieți. (Sa fii la braț cu un tip, fie el și gay, ajuta mult!)

Seara (noaptea) s-a finalizat intr-un bar din Lapa cu ”bolinhos de carne seca” (gogoșele cu carne afumata), mai multa bere și dansat pe scaune. Dupa 20 de ore de cantat, dansat pe strazi, baut și cunoscut oameni in cele mai ciudate situații, am ajuns la aceeași concluzie cu care am plecat de acasa: ”toata lumea trebuie sa experimenteze carnavalul din Rio, cel puțin o data!” Doar ca acum concluzia e bine documentata și experimentata pe propria pe piele! 

Ilustrația Aventurierului zambareț a fost facuta de  Ada Popescu iar calatoria este realizata cu sprijinul KLM Romania.

Comments are closed.