Prin Sudamerica hai-hui – Din orasul care era sa-si schimbe numele pentru Google

Nu rata

La 8 dimineața, șoferul autobuzului dinspre Puerto Iguazu, Argentina, spre Foz do Iguacu, Brazilia, conducea cu termosul, yerba mate și calabaza la picioare, langa schimbatorul de viteze. Era o dimineața friguroasa.

Trecand de granița argentiniana, omul nu s-a obosit sa mai opreasca și pe la cea braziliana, ca sa primim și noi ștampila regulamentara pe pașaport și sa fie clar ca nu ne-am evaporat prin țara nimanui. Asta e, se grabea.

In Foz, dupa ce autobuzul facuse cam zece minute și inca nu ajunsese la autogara, am constatat dezamagita: „Un oraș.”

Apoi m-am intalnit cu Gabi (a.k.a. Aventurierul Zambareț), care, proaspat coborata din autobuzul dinspre Sao Paulo, mi-a zis razand: „Vad ca suntem la țara rau!”

Intre timp, in autogara o femeie se imbarcase in autobuzul spre Puerto Alegre ducand cu ea un cuptor cu microunde și un papagal gri cu moț. Welcome to Brazil.Am stat cu Gabi in Foz trei zile. Eram cazate la un hotel din fundul curții cu vedere la Paraguay și pliante cu Mohammed și cuvantul lui Allah la recepție, pe o strada cu un supermarket cu o camila pe sigla, in care gaseai curmale, rahat și hummus produs in Liban. Seara, cand ne intorceam din oraș, pe strada mai dadeam pe alocuri de fan. Luam cina la restaurantul de peste drum de hotel, unde un afiș pe o foaie A4 scoasa la imprimanta informa ca o masa costa 20 de reali bufet liber, respectiv 25 de reali daca nu mancai tot din farfurie („Taxa pe risipa”). Ne straduiam, bineințeles, sa lasam farfuriile luna.

Foz do Iguacu e poarta principala, dinspre Brazilia, catre cascada Iguazu, motiv pentru care orașul nu duce lipsa de hoteluri. Dar nici nu geme de ele. Turismul, una dintre cele doua surse de venituri ale economiei locale alaturi de producția de energie, ar avea potențial sa se dezvolte exponențial, zic autoritațile, daca nu ar fi acel blestemat de c cu sedila din numele orașului, care cauzeaza probleme de pronunție marii majoritați a locuitorilor planetei, neințelegeri fel de fel, și, in plus, penalizeaza orașul in motoarele de cautare. (logic, cine cauta pe Google „cascada Iguacu”?)

Pentru a repara acest handicap istoric, in 2005 primarul din Foz a propus schimbarea numelui localitații din „Foz do Iguacu” in „Foz do Iguassu”, noul nume fiind, de fapt, o revenire la cel pe care il purtase orașul inainte de 1945. Din pacate, consiliul local a respins acest demers de optimizare SEO, și Foz continua sa conțina un caracter absent de pe tastaturie utilizate de grosul populației globului, cu toate consecințele  – fara indoiala, dezastruoase – care decurg din acest fapt pentru economia Braziliei.

In afara de cascada, o alta atracție care atrage un flux constant de vizitatori in Foz do Iguacu e orașul vecin și prieten, Ciudad del Este, din Paraguay, pe celalalt mal al raului Parana. Ciudad del Este nu are cine știe ce frumuseți naturale, dar este, in schimb zona duty-free, laudandu-se astfel cu cea mai irezistibila atracție turistica de pe o raza de cateva sute de kilometri: prețuri mici!

Despre Ciudad del Este, din documentarea realizata in prealabil aflasem urmatoarele:

ca e un oraș urat ca e un oraș periculos ca e capitala narcotraficului, a traficului de organe, de persoane și a contrabandei in aceasta parte a lumii ca nu e nimic de vazut, doar magazine

Sub toate aspectele, un „must-avoid”.

Motiv pentru care, in a treia zi petrecuta in Foz, in timp ce Gabi se delecta cu papagalii arara din Parque Das Aves, m-am hotarat sa dau o raita pana acolo.

Brazilia și Paraguay sunt separate, dupa cum spuneam, de raul Parana. Foz do Iguacu și Ciudad del Este sunt unite de un pod peste acest rau, „Podul Prieteniei”, care are, la un capat și la celalalt, vamile respective.

Era inceputul dupa-amiezii cand am luat autobuzul spre pod. Deși inca in Brazilia, cartierul de langa pod era relativ paraguay-izat, cu magazine de chinezarii dotate cu animatori care te invitau la microfon sa intri, birturi murdare și o mie de panouri uriașe cu reclame la candelabrele, instalațiile electrice și televizoarele care se puteau cumpara in Ciudad del Este. In fața graniței, am avut inițial o problema in a traversa strada: dinspre Paraguay venea un puhoi constant de mașini, camionete, microbuze și motociclete care nu pareau sa fi trecut prin vama cu o viteza sub 40 km/h.

Trecuta de vama braziliana, am traversat podul pe jos. De departe, skyline-ul din Ciudad del Este se vedea impresionant, cu turnuri de douazeci-treizeci de etaje lasand sa se ghiceasca un oraș prosper sau, daca nu, cel puțin ocupat.

De cealalta parte a podului, inainte chiar de intrarea oficiala in Paraguay, comerțul era in toi: panouri uriașe (de data asta luminoase) faceau reclama la produse Samsung și Hyundai (desigur, originale), ți se strecurau in mana fluturașe cu Shopping del Este, baieți tineri incearcau sa-ți vanda parfumuri de marca, iar femeile te imbiau cu pungi de biscuiți și usturoi.

Am rezistat cu greu tentației.

La vama, am avut o dilema: sa trec pe la controlul vamal cu pașaportul, sau sa sar peste aceasta etapa neesențiala, a carei unica menire ar fi fost sa ma faca sa intru in Paraguay legal? Din rațiuni de timp, am optat pentru a doua varianta. Am trecut prin fața granicerilor ca rapidul prin halta, afișand un aer hotarat.A fost ok. Nimeni nu s-a sinchisit sa ma intrebe de sanatate. Oricum, nu eram singura care facea așa. Excepția erau mai degraba cei care chiar se opreau la controlul de pașapoarte, din motive misterioase care țineau, probabil, de configurația astrelor.

Aveam, așadar, doua ore la dispoziție pentru a vizita (?) Ciudad del Este.

Sa zic ca tot cartierul de langa vama e „o zona comerciala”, e puțin spus. Un bulevard lat in care fiecare cladire, fara excepție, adapostea o puzderie de magazine și chioșcuri, ducea spre inima orașului, iar trotuarele erau ocupate nu de cumparatori, ci de cate trei-patru randuri de tarabe care formau tunele lungi de blugi ieftini, haine urate, scule și jucarii. Tradiționala luminița de la capat era inlocuita, in varianta paraguayana, de cate un maldar de gunoi.

O cunoscuta melodie de la Modern Talking și un decor in roz pal mi-au starnit curiozitatea și am intrat intr-unul din complexele comerciale. Era specializat pe accesorii pentru nunți, ordonate frumos pe caprarii: rochii de mireasa, draperii și lenjerie, articole de mercerie, flori de plastic.

Am cotit-o pe cateva strazi laturalnice, descoperind, dincolo de talciocul gigantic, un oraș normal, cu alimentare, vanzatori ambulanți de fructe, sedii de instituții publice, sex shop-uri și afișe care anunțau spectacolul unui ansamblu de predicatori chilieni veniți in turneu. In spatele fațadelor lucioase ale zgarie-norilor se vedeau cladiri in construcție, ocupate doar la etajele inferioare. Mirosea a ranced.

Am cumparat ziarul local (” La Vanguardia” – Avangarda) și m-am intors. Prin fața ghișeului vamal am trecut cu aceeași viteza ca la venire, urandu-le granicerilor in sinea mea o zi ușoara.

In timp ce traversam podul inapoi, am avut parte de o demonstrație in direct de curierat in stil paraguayan: in vazul lumii și ziua-n amiaza mare, un colet uriaș care conținea, proababil, bomboane de ciocolata, transportat intr-o taraboanța de catre doi barbați care nu pareau sa fie impreuna dar erau, a fost legat cu o franghie cand aceștia se aflau deasupra malului brazilian, aruncat de pe pod, și recuperat imediat de catre un iubitor de ciocolata brazilian care aștepta sub pod și care a disparut cu coletul in neant, evitand astfel taxele de import și accizele la cacao. Welcome to Ciudad del Este!

M-am intors in Foz spre seara, la timp pentru a prinde un marș de protest care era, in același timp, impotriva consumului de droguri și pentru legalizarea marijuanei. Desigur, nicio legatura cu micul trafic cu bomboane de ciocolata la care asistasem cu o ora in urma.

La hotel, am rasfoit ziarul cumparat. In afara de obișnuitele articole despre jafuri și atacuri, mi-a atras atenția un text amplu scris de președintele Camerei de Comerț din Ciudad del Este, Mohamed nu-știu-cum, care deplangea faptul ca, din cauza controalelor mai stricte din ultimul timp de la frontiera braziliana, economia localitații paraguayene a scazut brusc. Spera ca situația sa se amelioreze odata cu sfarșitul Cupei, cand brazilienii vor reveni la vechile obiceiuri și vor mai inchide un ochi la ce intra in țara.

Am avut atunci o revelație: nu numai numele orașului Foz ar putea fi imbunatațit, ci și al Podului Prieteniei. Trebuia, de fapt, sa se numeasca Podul Contrabandei. Sau, eventual, daca vreți sa nu sune atat de abrupt, Podul Complicitații. Din rațiuni de optimizare SEO, evident.

Recente