Ai avut vreodata una dintre acele scuze care te-au facut sa te simti mai rau decat inainte? In cazul in care persoana spune cuvintele „Imi pare rau” , dar urmeaza cu ceva care o respinge. Acele scuze care au un dar. Cei care petrec o milisecunda in responsabilitatea si validarea experientei tale si care fac imediat o intoarcere rapida de 180 de grade pentru a-ti spune ca de fapt esti de vina.
Sau poate ca „imi pare rau” nu este intampinat cu actiune dupa aceea, asa ca isi pierde sensul. Si te simti confuz, respins si te straduiesti sa treci peste incongruenta cuvintelor si actiunilor cuiva. Sau poate inveti sa traiesti fara niciun „imi pare rau”, chiar daca actiunile persoanei chiar dor. Continuati cu viata, dar intr-o zi explozi despre ceva aparent mic si inofensiv, acoperind sentimentele ranite de acum 10 ani.
Am experimentat toate acestea si tot ce se afla intre ele. Mi-am oferit si am primit scuze groaznice. Eu am fost cel care a strigat „imi pare rau” din toata inima in timp ce continuam sa fac lucrul pentru care se presupunea ca imi pare rau. Desi nu am vrut niciodata sa ranesc pe nimeni, vechile obiceiuri mor greu si nu mi-am dat seama cat de mult efort ar fi nevoie pentru a-mi corecta comportamentele.
Mi-am oferit scuze care au fost insotite de ochi si au fost urmate de un „Dar ai facut…” care anuleaza fiecare gram de responsabilitate pe care mi-am prefacut-o. Si cel mai rau, mi-am subliniat intentiile si ma asteptam ca cealalta persoana sa iasa din emotii pentru ca „ nu am vrut” sa -i ranesc in orice fel am facut-o. Ma simt oarecum vinovat pentru toate acestea. Mi-as dori sa ma pot intoarce si sa le refac. As face lucrurile mult diferit.
Am primit si eu astfel de scuze. M-au lasat sa ma simt confuz, invalidat si respins. M-au convins ca sunt prost cu orice simt si ca ar trebui pur si simplu sa ma abandonez pe mine si pe sentimentele mele reale si sa merg mai departe. Am petrecut ore intregi de timp mental si emotional intrebandu-ma: „De ce sunt atat de sensibil?” „De ce nu pot trece peste asta?” Si ma simt rau pentru ca am nevoie de scuze in primul rand.
In cele din urma, in aceste relatii, constat ca ma dezactivez. ma retrag. Energia mea se indreapta in alta parte si nu mai fiu la fel de prezent cu persoana care isi da scuze cu jumatate de inima sau nu scuze deloc. Adevarul este ca sunt o persoana imperfecta care cu siguranta va face greseli si va rani oamenii in relatii, indiferent cat de mult as incerca sa nu o fac. Si as prefera sa fiu intr-o relatie cu oameni care recunosc aceeasi calitate despre ei insisi. Banuiesc ca majoritatea dintre voi o faceti si pentru ca sfintenia si perfectiunea sunt plictisitoare. Dreapta?
Deci, de ce ne este atat de greu sa ne cerem scuze sincer? Cum de gandul de a ne asuma responsabilitatea pentru impactul pe care il avem asupra altcuiva ne face sa ne infioram? De ce ne inchidem si ne infiptam calcaiele in nisipul auto-neprihanirii chiar si atunci cand este evident ca am ranit pe cineva la care tinem?
Harriet Lerner are cateva lucruri de spus despre asta in cartea ei „De ce nu vrei sa te scuzi: vindecarea tradarilor mari si ranilor cotidiene”. Ea vorbeste deschis despre instinctul uman de a fi defensiv. Ea explica cu tandrete ca vrem ca oamenii pe care ii iubim sa ne vada intr-o lumina buna. Prefer lumina angelica, dar stii, fapte bune.
Asadar, ne infiptam in intentiile noastre si ne asteptam sa ne recuperam de orice impact pe care l-am putea avea. Insistam ca nu am fi putut face rau pentru ca nu am intentionat sa facem rau. Insistam ca suntem oameni buni care nici macar nu au capacitatea de a provoca rau. Si in acest proces, pierdem oportunitati de conexiuni mai profunde unul cu celalalt.
Stiati ca, pentru ca un parinte sa obtina un atasament sigur cu un copil, trebuie doar sa fie adaptat corect in 25-35% din timp? Asta e corect. Parintele trebuie sa „inteleaga bine” doar atat de mult pentru a fi considerat sigur si consecvent. Deci, ce se intampla in restul timpului? Reparatie.
Reparatia este fundamentul construirii increderii. Reparatia imi permite sa-mi asum intreaga responsabilitate pentru partea mea de strada, permitandu-ti si tie sa faci acelasi lucru. In aceasta situatie, amandoi purtam o incarcatura egala de responsabilitate emotionala pentru ceea ce se intampla intre noi, ceea ce elimina spatiu pentru resentimente si probleme nerezolvate in viitor. Obisnuiam sa cred ca sunt foarte bun la reparatii, dar am invatat recent ca abordarea mea ar putea folosi ceva de lucru.
Cum sa-ti ceri scuze
1. Abordati doar problema unei persoane la un moment dat.
Tit pentru tat inseamna ca nimeni nu este auzit si nimic nu merge inainte. Amandoi ajungem frustrati si suparati. Asadar, atunci cand initiezi reparatia, fii pregatit sa renunti la orice probleme si lasa energia iubirii sa curga intr-un singur sens, catre persoana care este ranita.
2. ASCULTA.
Din dragoste pentru painea feliata, lasati persoana respectiva sa va spuna toate lucrurile pe care le gandeste sau le simte. Asta nu inseamna ca nu ajungi sa ai limite in jurul modului in care ti se vorbeste. Daca incepi sa fii coplesit sau expresia lor de durere se simte neproductiva, incearca aceasta fraza magica „Imi pasa cu adevarat de ceea ce spui, dar nu te aud cand ma strigi. Te deranjeaza sa reformulezi ceea ce incerci sa exprimi, astfel incat sa ma asigur ca am inteles”
3. Reflecteaza inapoi.
Intr-adevar. Chiar daca trebuie sa repeti exact ceea ce au spus, asigura-te ca intelegi cu adevarat ceea ce spun. Dupa ce reflectati, intreaba-i: „Mi-a scapat ceva?” si sa le permita sa se extinda sau sa se clarifice
4. Pune-ti ochelarii de curiozitate si stai cu ceea ce spun ei.
Incercati sa va imaginati ce ar putea simti. Ganditi-va la presupunerea dvs. si verificati-va pentru a vedea daca sunteti pe drum.
5. Ia o pauza!
Uneori am putea fi inundati in acest moment si este posibil sa avem nevoie de ceva timp pentru a ne calma. Pauzele sunt ok atata timp cat urmaresti.
6. Decide pentru ce trebuie sa-ti asumi responsabilitatea.
Faceti un plan pentru a va face mai bine in viitor.
7. Comunicati-va remuscarile intr-un mod sincer.
Nu aduceti in discutie niciuna dintre ranile voastre sau lucrurile pe care le-a facut cealalta persoana care le fac pe ea sau pe sentimentele sale gresite sau rele.
8. Impartaseste ceea ce inseamna persoana pentru tine.
Spune-le cat de mult pretuiesti prezenta lor in viata ta. Fii specific cu privire la modul in care adauga beneficii timpului tau pe pamant.
9. Impartaseste-ti planul de a face mai bine in viitor.
Fii specific cu privire la pasii pe care urmeaza sa ii faci pentru a-ti imbunatati partea strazii. Veniti cu actiuni, atasati termene limita si, cel mai important, URMATI.
10. Intrebati daca mai este ceva pe care si-ar dori sa stiti.
Ar putea dori sa impartaseasca modul in care comportamentul dumneavoastra i-a afectat si, daca da, sa asculte cu atentie.
11. Asteptati 24 de ore.
12. Revedeti.
Daca aveti rani pe care ati dori sa le discutati, cereti sa stabiliti un moment in care sa le impartasiti cu persoana respectiva si sa incepeti procesul ca (speram) sa primiti scuzele
Daca scapi o farfurie in timpul cinei si se rupe, e vina ta. Nu conteaza ca nu ai intentionat sa scapi farfuria. Mersul pana la farfurie si scuzele fata de ea nu va schimba faptul ca este rupt. Aceasta este diferenta dintre intentie si impact. Cand ne cerem scuze, ne asumam responsabilitatea pentru impactul nostru, chiar daca este neintentionat. Cei mai multi dintre noi se plimba cu intentia de a nu face rau, dar asta nu inseamna ca nu facem niciun rau. Cu cat putem renunta mai repede la conceptul nostru de sfintenie, cu atat mai repede ne putem conecta unul cu celalalt si ne putem empatiza cu adevarat cu umanitatea si experienta celuilalt.
S-ar putea sa cititi aceasta gandire: „Da! Asa ar trebui sa-mi ceara scuze!” dar te-as provoca sa examinezi cum se potrivesc reparatiile tale. Exista un loc in acest proces in care ai tendinta de a ramane blocat sau coplesit? Uneori, primul pas pentru a obtine scuzele pe care ni le dorim este sa le oferim.